—–afirmă Protosinghel MACARIE (Marius Dan) DRĂGOI, într-un dialog cu OCTAVIAN BLAGA—–
“Transilvania continuă să aibă zone folclorice încă neexplorate, mai ales în mirificul univers al colindelor, unde geniul creator al poporului român a excelat în fineţea gândirii şi dulceaţa expresiei. Părintele Protosinghel Macarie Marius-Dan Drăgoi este nu doar un împătimit al acestui domeniu de cercetare, dar şi un iscusit practicant în a descoperi sursele de informaţie folclorică, în arta de a întreba şi de a consemna ştiinţific ceea ce i s’a oferit prin viu grai.” (IPS Bartolomeu Anania)
- Deşi sunteţi teolog, aţi scris o monografie a comunei Spermezeu, dar şi mai multe studii etnologice despre această microzonă şi aţi adunat un bogat material folcloristic. Ce a propensat această deschidere a Dvs. spre cercetarea etnofolclorică?
- În anul 2000 am reuşit să prezint, ca lucrare de licenţă în teologie, monografia parohiei Spermezeu, ce a căpătat, ulterior, revizuită şi completată, forma unei cărţi intitulate: Spermezeu – străvechi sat românesc de la poalele Ţibleşului. Această lucrare monografică amintită de domnia voastră, închinată satului meu natal, a propensat de fapt această deschidere a mea spre cercetarea etnofolclorică. Cu toate că valorificasem în ea o parte din documentaţia etnografico-folclorică abundentă pe care am adunat-o, materialul rămas nepublicat îmi provoca prin cantitatea şi, mai ales, prin valoarea sa, regrete, încât m-am hotărât să reiau cercetările de teren pentru a-l aduna într-o colecţie distinctă. Am constatat astfel cu surprindere că, în ciuda interesului slab pe care îl stârnise altora, localitatea Spermezeu adăposteşte un vast tezaur de spiritualitate tradiţională. Intenţionam să arhivez colecţia la cunoscutul institut clujean de profil, dar directorul Arhivei de Folclor a Academiei Române, dl. prof. univ. dr. Ion Cuceu, m-a îndemnat să-mi continuu cu perseverenţă cercetările şi să încerc să editez o monografie folclorică, pe considerentul că există puţine lucrări de acest fel din zonele etnografice nord-transilvănene, lucrări aşteptate de prea multă vreme, unele rămase în manuscrise, altele îngropate în pagini de revistă sau în volume uitate. Culegerile mele de completare au durat mai bine de doi ani, în pregătirea a două volume care îmi doream să profileze monografia folclorică a satului meu natal şi care, după o muncă dificilă şi anevoioasă, au văzut lumina tipa-rului în anul 2005, la prestigioasa editură clujeană Limes, fiind intitulate: Folclor muzical din Spermezeu. Schiţă monografică şi Folclor poetic din Spermezeu. Texte rituale, epice, lirice et varia.
- V-aţi extins cercetările şi satele învecinate Spermezeului…
- În perioada cercetărilor mele la Spermezeu, spre a putea determina, în viitor, specificitatea şi dimensiunile repertoriilor, pe categorii, din subzona Ţibleş-Năsăud, m-am hotărât să-mi extind investigaţiile şi în satele învecinate, cu scopul de a înţelege şi aprofunda mai bine universul tradiţional al acestor aşezări deţinătoare de un vast tezaur de cultură populară. Astfel, la începutul lui iulie 2002, m-am oprit la Perişor, un sat la limita dintre două văi ce izvorăsc din Munţii Ţibleşului, Ilişua şi Zagra, unde am căutat mărturii etno-culturale în satul de baştină al străbunicului meu după tată, Roman Drăgoi, care s-a mutat în Spermezeu prin căsătorie, cândva la cumpăna secolelor XIX şi XX. Într-o duminică, am urcat dealurile în zorii zilei spre Perişor, pe jos, cu unchiul meu, Valer Drăgoi, cunoscut rapsod popular, care a cântat de multe ori alături de ceteraşii locali la jocurile de sărbători organizate în satele din zonă. Am luat parte la Sfânta Liturghie, iar după ce rostisem cuvântul de învăţătură, am făcut un apel de suflet sătenilor din Perişor, amintindu-le de dorinţa mea de a cunoaşte rădăcinile spiritualităţii româneşti din ceea ce ei mi-ar putea oferi. Am rămas la ei câteva zile şi m-am întors acasă cu una din cele mai bogate recolte folclorice. M-am îndemnat astfel, la a cerceta amănunţit, sat de sat, întreaga arie din cele două cunoscute zone folclorice: Năsăudul şi Lăpuşul.
- A fost, înţeleg, doar începutul…
- Am continuat cu Târlişua, satul în care s-a născut marele romancier Liviu Rebreanu, cu satele şi cătunele aparţinătoare, printre casele răsfirate până sub munte, pe care le-am străbătut zile de-a rândul. Am trecut apoi în Agrieş, Agrieşel şi Molişetul din proxi-mitatea zonei Lăpuş. Cercetarea a continuat, cu întreruperi fireşti, de câte ori puteam veni acasă la Spermezeu, până în 2003, când în viaţa mea a intervenit o schimbare fundamentală, prin călugărire şi hirotonia întru preot, îndepăr-tându-mă de zona folclorică pe care încercasem să o aprofundez. În acest răstimp, am făcut culegeri şi în satele de pe Valea Zagrei: Zagra, Poienile Zagrei şi Suplai, iar la graniţa cu zona Dealurile Dejului, în Breaza, Purcărete şi Negrileşti. Pe Valea Ţibleşului, cum este numită de localnici, am investigat: Borleasa, Sita, Hălmăsău, Dumbrăviţa, Pălti-neasa, Mireş, Căianul Mic, Căia-nul Mare, Dobric, Dobricel, Ci-ceu-Poieni, Ilişua şi Ciceu-Hăş-maş. Din cele aproape 30 de aşezări am reuşit să adun şi să donez Arhivei de Folclor a Acade-miei Române zeci de benzi de magnetofon cu sute şi sute de melodii şi de texte. Din acest vast material folcloric, care acoperă toate genurile şi speciile culturii tradiţionale, am reuşit până în prezent să public un volum de colinde care se intitulează: Ler Sfântă Mărie. Colinde de pe văile Ţibleşului, la editura mitropoliei noastre din Cluj, Renaşterea.
- IPS Bartolomeu Anania semnează un cuvânt de întâmpinare la două din cărţile Dvs. Bănuiesc că aţi beneficiat de un sprijin special din partea Domniei-Sale…
- Într-adevăr, cele mai alese sentimente de gratitudine se cuvin Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mi-tropolit Bartolomeu care m-a încu-rajat şi m-a sprijinit în toate demer-surile mele de cercetare a culturii noastre tradiţionale. A avut bună-voinţa să-mi scrie şi câte un cuvânt de binecuvântare la două dintre volumele mele. În perioada inves-tigaţiilor mele desfăşurate în zona Ţibleşului, eram secretarul de cabinet al Înalt Prea Sfinţiei Sale. Să nu uităm faptul că Bartolomeu Valeriu Anania, ca om de cultură deplin ce este, a ştiut să preţuiască valoarea şi importanţa civilizaţiei tradiţionale româneşti, cu toate comorile şi frumuseţile acesteia, la care face deseori referiri în crea-ţiile literare ale Înalt Preasfinţiei Sale. Ne gândim în primul rând la poemele sale dramatice care au la bază mitul, acest “nucleu existen-ţial” din care s-a născut folclorul.
- Consideraţi că aţi adunat tot ce se putea aduna în materie de folcloristică din microzona studiată?
- Nicidecum, folclorul este ine-puizabil. La fiecare nouă descin-dere în teren descopăr aspecte ine-dite ale repertoriilor pe categorii folclorice.
- Intenţionaţi să mai studiaţi microzona sub aspect etnofolcloric?
- Desigur, zona fiind atât de puţin cercetată de specialişti, merită efortul de investigare pe care l-am făcut până acum, iar în viitor, în funcţie de posibilităţi, voi încerca să valorific şi să aprofundez şi alte părţi ale unei monografii a văii Ţibleşului.
- Ce influenţă are oraşul, “modernizarea”, în general, asupra satelor de pe Valea Ţibleşului, asupra satului tradiţional românesc?
- De-a lungul vremii, în lumea ţărănească de dinaintea industrializării şi a urbanizării, tineretul era acel segment social al satului care asigura perpetuarea valorilor tradiţionale. O serie de datini şi obiceiuri “moştenite din bătrâni” erau preluate de tineri, şi, ceea ce este foarte important, practicate de aceştia, care le trasmiteau la rândul lor, ca pe nişte fenomene vii generaţiilor succesive. Începând cu jocurile şi povestirile pentru copii, continuând cu foclorul muzical, ori cu jocurile şi dansurile tradiţionale, cu şezătorile, clăcile ş. a. m. d., toate acestea precum şi o serie numeroasă de alte componente ale culturii tradiţionale ţineau de modul predilect de manifestare al tinerelor generaţii de la sat. Se asigura astfel, în linii mari, continuitatea generaţională în transmiterea culturii populare, pe lângă care trebuie adăugată reelaborarea, îmbogăţirea permanentă a creaţiei tradiţionale, prin aportul fiecărei generaţii. Fenomenul de moder-nizare a rupt această funcţio-nalitate a tradiţiei între generaţii, şi, şcoala ca şi migrarea spre oraş a tinerilor din lumea rurală a făcut ca tinerele generaţii să difere tot mai mult faţă de cele mature, sub raportul aşteptărilor şi al modului de manifestare în plan cultural. Oraşul va imprima o altă identitate culturală nu doar celor veniţi din lumea rurală, ci şi satului însuşi, fiind demonstrat astfel faptul că hinterlandul rural al unui oraş îşi diminuează din zestrea specifică de tradiţii, habitudini şi mod de viaţă, preluându-le voit sau involuntar pe cele urbane. Astfel, lumea rurală din România începu-tului de secol XXI, prezintă, sub raport cultural de ansamblu, un melanj al tradiţiei amestecate cu varii influenţe culturale urbane.
- Tineretul rural abandonează tradiţia…
- Căderea regimului comunist şi începutul tranziţiei spre… inte-grarea europeană a reorientat, în mod vizibil şi manifest, opţiunile românilor spre cultura şi civi-lizaţia occidentală, în toate sen-surile: economic, politic, cultural. Relaţia tineretului rural cu tradiţia a intrat şi ea, în mod inevitabil, într-o nouă dinamică. Şansele şi posibilităţile de studiu şi de împli-nire profesională, ca şi presiunea precarităţii materiale atrag, în ultimii 17 ani, tinerii tot mai depar-te de orizontul satului, spre oraş şi spre ţările dezvoltate ale Euro-pei Occidentale, şi chiar şi peste Ocean. Acesta este unul din feno-menele cele mai vizibile ale tranziţiei româneşti post-decem-briste, abandonarea de către generaţiile tinere a spaţiului rural de origine şi căutarea unui traiect profesional pe alte coordonate, fenomen care a luat proporţiile unei adevărate depopulări a satelor. Odată cu satul sunt lăsate, cel puţin parţial, în urmă, şi valorile tradiţiei: tinerii plecaţi de la ţară îşi vor asuma noile identităţi culturale ale spaţiilor de adopţie. Vocile mai alarmiste sunt de pă-rere că avem de-a face cu o ade-ărată “abandonare” a tradiţiei de către tineretul rural, care se raliază cu fervoare culturii de tip urban, chiar dacă aceasta este nu de puţine ori incomparabil inferioară culturii tradiţionale autentice. Este stranie, de pildă, preferinţa tine-retului rural pentru manele, în timp ce adepţii foclorului muzical autentic se diminuează numeric. Sigur este însă faptul că, în condiţiile actuale, tradiţia îşi subţiază, înainte de toate, suportul său demografic, uman: locuitorii satelor, ţăranii autentici, sunt tot mai puţini şi, în al doilea rând, “invazia” culturii mediatice, reprezentată de televiziune, în lumea rurală, acţionează ca un factor coroziv asupra manifestărilor culturale tradiţionale.
No Comments Yet