Mihai Dascălu: Pictura naivă este modul cel mai liber de a reprezenta o scenă din viaţa cotidiană

aprilie 27, 2011 in Dialogurile AdSumus

Un dialog realizat de Octavian Blaga

Mihai Dascălu s-a născut la 1 mai 1960, în oraşul Victoria (Braşov). În 1984 a absolvit Facultatea de construcţii (Bucureşti), secţia Geodezie, şi a fost repartizat la Reşiţa, unde a locuit până în anul 2000, când s-a mutat la Oradea, unde locuieşte şi munceşte şi în prezent. Mihai Dascalu este preocupat de pictura naivă din 1984, adunând o bogată activitate expoziţională. Între premiile obţinute de-a lungul timpului, notăm Premiul I Expoziţia Naţională Bucureşti (1987); Premiul pentru pictura naivă al fundaţiei Ethnos Bucureşti, pentru 1995; Premiul ETHNOS salonul Internaţional de artă naivă Bucureşti (1999); Premiul “Dr. Ioan Grigorescu” (Piteşti, 2009); Premiul I Pictură Naivă – American Art Awards (USA, 2010). Lucrările lui se regăsesc în colecţii din  Anglia, Franţa, Belgia, Olanda, Italia, Germania, Grecia, Turcia, Israel, Norvegia, Estonia, SUA, Canada ş.a.

- De ce pictură naivă?
- Când eram mic îmi plăceau carica-turile, şi chiar am încercat să fac aşa ceva, dar cu mai puţin succes. Totuşi, mă atră-geau poantele, desenele cu personaje simpa-tice şi amuzante,  eu de felul meu fiind o persoană căreia îi place să se distreze, de altfel rîd cu poftă şi nereţinut dacă văd ceva care mă transpune într-o asemenea stare de veselie. Mai tîrziu am descoperit pictura naivă şi mi-am dat seama că oarecum, aceasta este de fapt o caricatură colorată, dar şi elaborată cu mai multe detalii, poanta fiind un element prezent adeseori în pictura naivă. După părerea mea, pictura naivă este modul cel mai liber de a reprezenta o scenă anume din viaţa cotidiană, fără a avea îngrădiri legate de culoare, proporţie sau chiar tema aleasă. Important este ca lucrarea să placă ochilor prin jocul de culori, dar şi prin formele desenate în tabloul meu. Astfel pot face personaje cu mâini sau picioare uriaşe, drumuri colorate în albastru ultra-marin, beţivi cu sticla în buzunar, orbi cu felinare, sau multe alte lucruri care cred eu că-mi pot crea clipe de bună dispoziţie.
- Cincisprezece personale, numeroase premii. Ce importanţă daţi întâlnirii cu publicul?
- Dacă vorbim de publicul amator de pictură naivă, pentru mine cel mai important este faptul că un vizitator al unei expoziţii personale Mihai Dascalu iese de acolo cu zâmbetul pe buze, înseamnă că am reuşit să-i creez acelei persoane o stare de bună dispoziţie cum rareori mai poţi avea. De mai multe ori am urmărit din umbră persoane care se uitau la un tablou de-al meu şi urmăream reacţia vizitatorului. În primul rând lumea zâmbeşte, apoi apar comentariile de genul: ia uite la omul ăla cu coasa în spate, sau la ăia cu sticla pe masă… Toate lucrurile astea mă fac şi pe mine să fiu mai bine dispus şi mai mulţumit, iar lucrurile stau şi mai bine dacă un vizitator este şi clientul meu, plecând acasă cu o lucrare semnată Mihai Dascalu.
- Ce a însemnat pentru Dumneavoastră câştigarea American Art Award 2010?
- Premiile acordate în cadrul competiţiei americane au fost acordate de un juriu format din 25 de galerii de artă renumite din SUA, prin vizualizarea strict a lucrării, fără a se cunoaşte activitatea artistică a autorului, ce alte expoziţii a mai avut sau ce alte premii a mai câştigat. Astfel eu cred că am introdus în tablourile mele elemente de culoare şi formă ce plac unui privitor autorizat sau cunoscător în domeniul picturii naive şi m-am convins că am luat-o pe un drum bun în ceea ce priveşte pic-tura naivă. Rămîne doar să conving şi pe alţii că pictura naivă nu este un tablou pe care îl găseşti la colţul pieţei, alături de tablouri kitch, ci este ceva mai mult, un fenomen foarte serios care se tratează cu mult mai multă atenţie în alte ţări (USA, Anglia, Franţa, Italia, Canada, Brazilia, Australia etc.). Acolo, pictorii naivi nu sunt etichetaţi ca pictori de duminică sau amatori, ca în Romania, unde este foarte greu să fii privit ca un pictor adevărat datorită faptului că nu ai studii de Belle Arte, unde sunt mai importante concepţiile legate de clasa de pictură din care ai făcut parte, sau cine ţi-a fost professor de pictură.
- Ce planuri aveţi pentru viitorul imediat?
- Avînd în vedere faptul că fac pictură naivă din 1984, adică de 27 de ani, aş dori să realizez un album personal de pictură naivă “Mihai Dascălu”. Pe termen lung (5-6 ani) am demarat un proiect internaţional de realizare a unei Enciclopedii interna-ţionale a pictorilor naivi, împreună cu colaboratori din Anglia, Australia, Estonia, Argentina, USA etc. Pentru asta am înfiinţat situl: www.naivepainters.com, cu o bază de date unde sunt înscrise treptat informaţii despre toţi pictorii naivi din lume, urmînd ca şi pentru această enciclopedie să căutăm finanţare.

Aprecieri critice

Candoarea tablourilor sale este o oglindă vie a candorii personale, a purităţii unui om mare care se ascunde după masca unui copil mare, care se joacă de-a omul. Felul cum citeşte el lumea înconjurătoare sau caută să descifreze lumea cărţilor este de o puritate şi o francheţe excepţionale care fac ca pictura să permită omului matur să se-ntoarcă la copilărie mirându-se ca şi artistul de ceea ce vede.
Spiru Vergulescu – pictor

Ce încântă în pânzele şi cartoanele lui Mihai Dascălu e firescul cu care dezvăluie în culori luminoase, vesele, îndemnând la contemplaţie şi visare. Perspectiva e controlată de afect, importanţa personajelor şi a obiectelor în cadru e dictată de sentiment.
Tudor Octavian – jurnalist

Înnobilându-şi peisajele sau compoziţiile cu aura unor reverii ce le situează la interferenţa basmului cu fantasticul uşor suprarealist, Mihai Dascălu ne conduce într-un univers mirific, la a cărui geneză bucuria lucrului bine gândit al imaginaţiei şi apetitul vesel pentru poanta hazoasă au contribuit în egală măsură.
Lumea lui Mihai Dascălu este o lume care-şi vede molcom şi şugubăţ de-ale sale. Cheflii simpatici ce-şi  susţin reciproc echilibrul precar, gardieni în căutare de cloşari adormiţi prin parcuri, pitoreşti fanfare provinciale învăluind într-o dulce după amiază duminicală paşnicele defilări ale localnicilor pe Corso.
Victor Ernest Maşek – critic de artă

Spre deosebire de ceilalţi naivi, Mihai Dascălu nu mimează, nu-şi construieşte lastic candoarea, ci şi-o transpune pe pânză la fel de firesc cum respiră, cu detaşarea ironică, uneori sarcastică, a celui care, jucându-se judecă şi se judecă.
Ion Butnaru – jurnalist

Jocul creativ al artistului este o luare în posesie a lumii şi o fugă de lume: el vrea să o cucerească şi simultan să evadeze din ea. Este ceea ce face în fiecare tablou Mihai Dascălu, pentru noi şi pentru sine. Pictura naivă pe care o stăpâneşte  cu  dezinvoltură, i se potriveşte temperamental, rezultatul purtându-ne într-o lume cu personaje simpatice şi întâmplări familiare. Cu un simţ al observaţiei bine dezvoltat, dl. Dascălu reuşeşte să devină un fin povestitor al cotidianului sătesc şi nu numai. Mânuieşte pensula  cu măiestria căpătată pe parcursul anilor şi talentul nativ îl ajută într-o alcătuire compoziţională inspirată. Un bun simţ cromatic şi de subiect  îl fereşte de capcana  kitschului. O notă aparte care se cuvine menţionată este suprarealismul prezent în multe din lucrări, expresie  a imaginaţiei creative bogate şi mânuirii metaforei cu dezinvoltură.
Anca Popescu Raţiu – Consultant de specialitate CJCPCT Bihor