Archive for the 'Buletinele AdSumus' Category
Un scandal cât casa a (re)izbucnit şi s-a stins la Bucureşti cu ceva vreme în urmă (dar biata noastră ţară trăieşte de foarte mulţi ani numai între scandaluri, şi putem zice că i s-au strepezit şi dinţii de atâtea scan-daluri, altfel ar mai avea cu ce muşca!) pe tema “expoziţiilor de artă” recomandate de Institutul [...]
A fost de la început un abuz grosolan sa numesti un stat, cu numele unui teritoriu matcă din ţara vecină. Cazul Republicii Moldova. Cel puţin Stalin, care se spune că avea ceva cap, deşi a fost un criminal, o numise iniţial, adjectival, Republica moldovenească. Dar ţinutul în sine, parte a Moldovei feudale a voievozilor [...]
Comentariu de Ion Murgeanu
Chiar dacă nu mă regăsesc în “lista lui Manolescu” (ne făcând parte şi eu din “canon”- şi de ce?!) întotdeauna m-a inte-resat evoluţia celui mai “talentat critic” al generaţiei noastre, în fond, generaţia 60, şi l-am urmărit punctual, rareori sărind peste cronica lui literară, pe care, să o tot fi ţinut mai [...]
Comentariu de Ion Coja
Cartea Neagră, scrisă de evreul Matatis Carp şi publicată în anii 1947-48, are trei volume, dedicate, în ordine, momentelor de grea cumpănă prin care au trecut evreii din România: guvernarea legionară, pogromul de la Iaşi şi deportarea în Transnistria. Cartea Neagră se citeşte în mare grabă. Mai exact spus, se frunzăreşte. Este [...]
Comunicare de Ion Coja
De ce lipseşte Holocaustul
din literaratura realist socialistă?
Cu ani buni în urmă am publicat în revista “Regăsirea”, editată de inimosul tipograf Corneliu Urlan, un text intitulat 400000 de morţi şi nici o poezie?, prin care sem-nalam contradicţia dintre teza holocaustului din România, cu cele 400000 de victime binecunoscute, şi absenţa [...]
Eseu de George Petrovai
Trăim într-o lume tot mai sucită şi tot mai înclinată spre asimetrie, fapt evidenţiat atât prin adâncirea decalajelor economice dintre Nord şi Sud, dintre Vest şi Est (mai puţin Extremul Orient), cât şi prin masivele polarizări şi regrupări mondiale dictate de legile aspre ale concurenţei.
Lesne de înţeles că omul trăitor în vremurile [...]
Buletinul AdSumus, februarie 2008
comunicare de Ion Coja
www.ioncoja.ro
Mulţi lingvişti, pornind de la celebrul Eutropius, imaginează un scenariu al romanizării Daciei în cadrul căruia rolul şi numărul latinofonilor autentici ar fi fost foarte mic, neînsemnat. Prin latinofoni autentici s-ar înţelege vorbitorii nativi ai latinei, persoane pentru care limba latină era limbă maternă. Eventual singura limbă pe [...]
Buletinul AdSumus, ianuarie 2008
un articol de Dan Anghelescu
Exceptând perioadele când Festivalul şi Concursul Internaţional ce-i poartă numele ne re-apropie de fabuloasele şi aeratele lui eşafodaje sonore, muzica lui Enescu rămâne totuşi o prezenţă încă discretă în viaţa artistică a României. Sporadic incluse în programele instituţiilor de concert sau [...]
Alexandru Pele (AdSumus, martie 2001)
Începutul secolului al II-lea d.Hr. a constituit şi debutul unor mari confruntãri militare ale dacilor cu cel mai de temut agresor al vremii, Imperiul roman, întins pe trei continente: Europa, Asia şi Africa, condus de unul din cei mai vestiţi împãraţi, Traian, proclamat imperator (98 – 117) la moartea lui Nerva [...]
prof. univ. dr. Şerban C. Andronescu (AdSumus, ianuarie 2001)
De câteva secole, legenda Dr-ului Faust se află în atenţia scriitorilor şi compozitorilor, cele mai cunoscute opere concepute pe această temă aparţinând în literatură lui Goethe, în muzică lui Gounod, amândouă fiind încă actuale. Suc-cesul universal al temei se datorează faptului că ea face să vibreze în [...]