afirmă Florica Ungur într-un interviu acordat lui Horia Blidaru

Când un artist crestează pe răbojul anilor, e prilej de meditaţie pentru el şi de bucurie pentru noi, graţie şansei de a-i fi contemporani. Şi înţelegem mai bine importanţa acestei fericite potriveli a sorţii, dacă artistul e dublat de un dascăl cu zeci de ani de experienţă şi de un intelectual ce vede cu un lucid ochi critic lumea în care trăieşte, aşa cum se întâmplă în cazul marii interprete Florica Ungur. Păşind într-un nou an de viaţă, doamna cântecului popular bihorean s-a privit pe sine şi a privit în jur, pentru a ne aminti, într-o emoţionantă pledoarie pentru frumos şi profunzime, că, furaţi de iureşul cotidian, ne îndepărtăm de izvorul curat al tradiţiilor şi al artei.

- D-nă Florica Ungur, ce înseamnă pentru dumneavoastră această aniversare*?

- Fiecare aniversare este pentru mine o sărbătoare şi am învăţat să trăiesc fiecare clipă ca pe o sărbă-toare. Vorba proverbului: carpe diem (“trăieşte clipa”). Trebuie să avem înţelepciunea de a ne bucura că vedem lumina soarelui în fiecare zi.

- Cu ce sentimente priviţi, acum, spre trecut şi cu ce gânduri spre viitor?

- Privesc spre trecut cu nostalgie, dar nu prea am timp, pentru că am multe de făcut în prezent şi, de asemenea, am multe planuri de viitor. Oricine şi-ar dori să rămână mereu tânăr – văd că toţi se plâng, în cântece, de trecerea anilor – dar n-am văzut încă minunea să rămână cineva veşnic tânăr, aşa că să fim înţelepţi şi să luăm viaţa aşa cum este dată de Dum-nezeu, cu vârstele şi cu satis-facţiile pe care le poate da fiecare din ele.

- Privind retrospectiv, care au fost primii paşi pe care i-aţi făcut în cariera artistică? Aţi avut vreun crez ce v-a călăuzit de-a lungul timpului?

- Nici nu ştiu ce să spun despre “cariera” mea artistică. N-am vrut şi n-am făcut carieră din cântat. Din moment ce am urmat, la zi, cursurile Universităţii din Bucu-reşti, secţia limbi clasice (latină şi greaca veche), timp de cinci ani, era de aşteptat să-mi respect vocaţia de dascăl, dobândită, şi să fructific talentul dat de Dumnezeu în timpul care-mi mai rămânea după munca la catedră.

Esenţial a fost că m-am născut şi am crescut într-un sat cu oameni harnici, iubitori şi creatori de valori artistice. Mama mi-a fost primul dascăl în toate; şi în cântec. Importantă a fost, apoi, întâlnirea cu profesorul de folclor Mihai Pop, care a realizat înregistrări la Institutul de Folclor cu mama, încă doi rapsozi şi… cu mine. A urmat Şcoala Populară de Artă din Oradea, unde am avut o profesoară de canto minunată şi o prietenă adevărată în directoarea şcolii, regretata Silvia Pop de Popa. Au venit înregistrările la radio, Electrecord, televiziune, spectacole, turnee în ţară şi străi-nătate, concursuri, premii… Fie-care apariţie pe scenă, fiecare înregistrare este, de fapt, un examen şi, dacă un interpret atinge un anumit nivel artistic, abia atunci vine greul de a se menţine acolo, sus. Întotdeauna, am trăit cu convingerea că nu eu sunt importantă, important e cântecul, importantă e tradiţia noastră românească, iar noi nu suntem decât frunze de codru, trecătoare, care, bătute de vânt, sună… Nu degeaba se cântă şi din frunză, nu?

- Ca artist ce a traversat mai multe perioade, net diferite între ele, ce dife-renţe constataţi că există între con-textul lansării dumneavoastră muzi-cale şi cel actual? Care moment e mai propice pentru muzica populară?

- Depinde din ce punct de vedere priveşti. Perioadă propice pentru cântecul adevărat, curat, valoros era aceea pe care sunt feri-cită că am apucat-o. Oamenii de la ţară îşi cântau viaţa de la naştere până la moarte… Nu aveau radio, nici televizor. Aveau şi timp, şi bucuria de a-şi înfrumuseţa viaţa, începând cu poarta casei şi terminând cu cântecul.

Ştii ce sentimente dureros de dulci îmi trezeşte amintirea unui şir de cruci de grâu? Ţăranul avea bucurii simple, curate şi eu sunt ţărancă fericită. Ar fi de spus că, azi, chiar oamenii cu oarece şcoa-lă, când vor să amendeze compor-tamentul necivilizat al unui semen îl numesc “ţăran”. Nimic mai greşit şi mai dătător de notă slabă celor care fac acest lucru. Ţăranul era (este) divin, cuminte şi cu bun simţ.

Perioada actuală, cu atâtea televiziuni, este propice pentru cei care cântă folclor, dacă sunt oa-meni cu bani. E adevărat că printre cei cu bani mai sunt şi interpreţi valoroşi, care merită să fie pro-movaţi. În cei tineri este speranţa noastră de a duce mai departe cântecul, arta noastră populară. Este lăudabil faptul că interpreţi de folclor responsabili realizează emisiuni de folclor în Bihor şi nu numai: Maria Haiduc, Oana Lia-nu, Radu Potoran. Avem, de ase-menea, doi bihoreni care au pus suflet şi bani în slujba folclorului românesc şi aceia sunt patronii Viorel şi Ioan Micula.

Valori care ne dau identitate

- Cum vedeţi viitorul folclorului românesc? Cât de mult poate greva asupra destinului său proliferarea muzicii etno şi a altor genuri ce preiau motive folclorice?

- Viitorul folclorului românesc depinde foarte mult de noi toţi: interpreţi, posturi de televiziune, radio, case de discuri… Suntem într-o perioadă, prea lungă, de tranziţie, pe toate planurile. Ce se întâmplă în alte domenii se întâmplă şi în folclor. Am lăsat la urmă vocea, atitudinea specia-liştilor şi a instituţiilor de cultură competente, care să se implice mai mult în tot ceea ce se întâmplă în cultura românească. Nu ştiu cum ar trebui făcut, dar prea punem totdeauna în faţă, drept scuză, “economia de piaţă”. Iată că am ajuns până acolo încât elevi, drăguţi de altfel, doresc şi chiar cântă manele! În ceea ce mă priveşte, aduc în faţa publicului acel cântec vechi şi necomercial, care poate să te facă, prin text şi melodie, mai bun, mai blând, mai introspectiv. Astăzi, oamenii nu mai au timp să privească în adâncul sufletului lor, să vadă ce mai e pe acolo… Muzica etno încă ar fi acceptabilă, precum e de accesibilă, dacă interpreţii ar avea voce, dacă ar păstra linia melodică şi textul cântecului popular de la care au plecat. Nu mai spun (îi vede, de altfel, toată lumea) cum se îmbra-că şi cum se mişcă unii dintre ei. Şi George Enescu şi alţi mari compozitori au preluat din folclorul popoarelor lor, dar l-au îmbrăcat în haine alese cu cel mai mare respect.

- Ca profesoară cu decenii de experienţă la catedră, ce impresie vă lasă tinerii de azi, în comparaţie cu cei din generaţiile precedente?

- Tinerii de azi sunt la fel cu ceilalţi din generaţiile precedente, doar că trăiesc în alte condiţii, sunt mai stresaţi, sunt mai puţin supravegheaţi de către părinţi, sunt bombardaţi cu tot felul de influenţe la vârsta formării lor.

Cei care au un fundament educaţional puternic nu se vor lăsa influenţaţi de nimicuri. Şi aici e mare rolul familiei, al şcolii, al străzii, al televiziunii, al altor factori…

Aveam un vecin, care spunea: “Vai, toţi copiii sunt buni! De unde atâţia oameni răi?”…

- Folclorul se întemeiază pe rosturile unei lumi pe cale de dispariţie. Îndepărtarea de tradiţie influenţează în vreun fel societatea contemporană?

- Da. Popoarele vecine cu noi îşi caută folclorul în arhive. Am cântat într-un spectacol folcloric al copiilor, de 1 Iunie. Spunea o doamnă de la Sântana că la ei au venit japonezii să studieze fol-clorul românesc. Îndepărtarea de tradiţie e inevitabilă, într-un fel. Bine-ar fi s-o facem cât mai încet, iar cei ca mine, conştienţi de va-loarea vechimii în cântec şi a cântecului în vechime, să păstrăm tot ce e frumos şi vechi în arta populară, să transmitem tinerilor şi copiilor dragostea şi respectul pentru înaintaşi şi creaţiile lor. Sunt valori care ne dau identitate, alături de maica noastră, limba română.

Am construit în timp

- Ce mesaj transmiteţi iubitorilor de folclor autentic?

- Iubitorii de folclor autentic să transmită şi altora microbul dragostei lor, să facă loc în sufletul copiilor lor, pe lângă muzica mo-dernă, şi cântecului nostru popu-lar, cu care, de fapt, ne-am născut, fiecare, pre limba lui. Să-i pre-ţuiască, în continuare, pe inter-preţii valoroşi şi să fie foarte atenţi la textele care se vehiculează acum, unele destul de vulgare. Multe aş avea de spus, dar nu e loc şi timp. Poate cu altă ocazie.

- Dar tinerilor ce îşi pun speranţele într-o carieră în muzica populară, ce sfat le-aţi da?

- Vorbeşti de carieră în muzica populară? Noi, generaţia mea, n-am avut carieră. Noi am vrut să cântăm ce e mai frumos, cât mai frumos, să avem un repertoriu al nostru, mai frumos ca al altora. Apoi au venit şi recunoaşterea, şi succesul, dar am construit în timp… Tinerii de azi vor totul repede, acum. Eu i-aş sfătui să se apropie de arta populară cu dragoste şi respect, să nu se grăbească, să fie temeinici, să-şi adune cântecele de la cei care le mai ştiu, să nu aştepte să le vină totul pe tavă, să fie modeşti, să înveţe de la cei mai în vârstă lucrurile bune, să aibă simţul măsurii şi să nu uite că per aspera ad astra (“pe căi aspre către ste-le”)… Sau nu mai e valabil dicto-nul latin? Cer prea mult?

* Interviul a fost realizat cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a interpretei şi a apărut şi în cotidianul “Crişana” (12 iunie 2007).