afirmă Florica Ungur într-un interviu acordat lui Horia Blidaru

Când un artist crestează pe răbojul anilor, e prilej de meditaţie pentru el şi de bucurie pentru noi, graţie şansei de a-i fi contemporani. Şi înţelegem mai bine importanţa acestei fericite potriveli a sorţii, dacă artistul e dublat de un dascăl cu zeci de ani de experienţă şi de un intelectual ce vede cu un lucid ochi critic lumea în care trăieşte, aşa cum se întâmplă în cazul marii interprete Florica Ungur. Păşind într-un nou an de viaţă, doamna cântecului popular bihorean s-a privit pe sine şi a privit în jur, pentru a ne aminti, într-o emoţionantă pledoarie pentru frumos şi profunzime, că, furaţi de iureşul cotidian, ne îndepărtăm de izvorul curat al tradiţiilor şi al artei.

- D-nă Florica Ungur, ce înseamnă pentru dumneavoastră această aniversare*?

- Fiecare aniversare este pentru mine o sărbătoare şi am învăţat să trăiesc fiecare clipă ca pe o sărbă-toare. Vorba proverbului: carpe diem (“trăieşte clipa”). Trebuie să avem înţelepciunea de a ne bucura că vedem lumina soarelui în fiecare zi.

- Cu ce sentimente priviţi, acum, spre trecut şi cu ce gânduri spre viitor?

- Privesc spre trecut cu nostalgie, dar nu prea am timp, pentru că am multe de făcut în prezent şi, de asemenea, am multe planuri de viitor. Oricine şi-ar dori să rămână mereu tânăr – văd că toţi se plâng, în cântece, de trecerea anilor – dar n-am văzut încă minunea să rămână cineva veşnic tânăr, aşa că să fim înţelepţi şi să luăm viaţa aşa cum este dată de Dum-nezeu, cu vârstele şi cu satis-facţiile pe care le poate da fiecare din ele.

- Privind retrospectiv, care au fost primii paşi pe care i-aţi făcut în cariera artistică? Aţi avut vreun crez ce v-a călăuzit de-a lungul timpului?

- Nici nu ştiu ce să spun despre “cariera” mea artistică. N-am vrut şi n-am făcut carieră din cântat. Din moment ce am urmat, la zi, cursurile Universităţii din Bucu-reşti, secţia limbi clasice (latină şi greaca veche), timp de cinci ani, era de aşteptat să-mi respect vocaţia de dascăl, dobândită, şi să fructific talentul dat de Dumnezeu în timpul care-mi mai rămânea după munca la catedră.

Esenţial a fost că m-am născut şi am crescut într-un sat cu oameni harnici, iubitori şi creatori de valori artistice. Mama mi-a fost primul dascăl în toate; şi în cântec. Importantă a fost, apoi, întâlnirea cu profesorul de folclor Mihai Pop, care a realizat înregistrări la Institutul de Folclor cu mama, încă doi rapsozi şi… cu mine. A urmat Şcoala Populară de Artă din Oradea, unde am avut o profesoară de canto minunată şi o prietenă adevărată în directoarea şcolii, regretata Silvia Pop de Popa. Au venit înregistrările la radio, Electrecord, televiziune, spectacole, turnee în ţară şi străi-nătate, concursuri, premii… Fie-care apariţie pe scenă, fiecare înregistrare este, de fapt, un examen şi, dacă un interpret atinge un anumit nivel artistic, abia atunci vine greul de a se menţine acolo, sus. Întotdeauna, am trăit cu convingerea că nu eu sunt importantă, important e cântecul, importantă e tradiţia noastră românească, iar noi nu suntem decât frunze de codru, trecătoare, care, bătute de vânt, sună… Nu degeaba se cântă şi din frunză, nu?

- Ca artist ce a traversat mai multe perioade, net diferite între ele, ce dife-renţe constataţi că există între con-textul lansării dumneavoastră muzi-cale şi cel actual? Care moment e mai propice pentru muzica populară?

- Depinde din ce punct de vedere priveşti. Perioadă propice pentru cântecul adevărat, curat, valoros era aceea pe care sunt feri-cită că am apucat-o. Oamenii de la ţară îşi cântau viaţa de la naştere până la moarte… Nu aveau radio, nici televizor. Aveau şi timp, şi bucuria de a-şi înfrumuseţa viaţa, începând cu poarta casei şi terminând cu cântecul.

Ştii ce sentimente dureros de dulci îmi trezeşte amintirea unui şir de cruci de grâu? Ţăranul avea bucurii simple, curate şi eu sunt ţărancă fericită. Ar fi de spus că, azi, chiar oamenii cu oarece şcoa-lă, când vor să amendeze compor-tamentul necivilizat al unui semen îl numesc “ţăran”. Nimic mai greşit şi mai dătător de notă slabă celor care fac acest lucru. Ţăranul era (este) divin, cuminte şi cu bun simţ.

Perioada actuală, cu atâtea televiziuni, este propice pentru cei care cântă folclor, dacă sunt oa-meni cu bani. E adevărat că printre cei cu bani mai sunt şi interpreţi valoroşi, care merită să fie pro-movaţi. În cei tineri este speranţa noastră de a duce mai departe cântecul, arta noastră populară. Este lăudabil faptul că interpreţi de folclor responsabili realizează emisiuni de folclor în Bihor şi nu numai: Maria Haiduc, Oana Lia-nu, Radu Potoran. Avem, de ase-menea, doi bihoreni care au pus suflet şi bani în slujba folclorului românesc şi aceia sunt patronii Viorel şi Ioan Micula.

Valori care ne dau identitate

- Cum vedeţi viitorul folclorului românesc? Cât de mult poate greva asupra destinului său proliferarea muzicii etno şi a altor genuri ce preiau motive folclorice?

- Viitorul folclorului românesc depinde foarte mult de noi toţi: interpreţi, posturi de televiziune, radio, case de discuri… Suntem într-o perioadă, prea lungă, de tranziţie, pe toate planurile. Ce se întâmplă în alte domenii se întâmplă şi în folclor. Am lăsat la urmă vocea, atitudinea specia-liştilor şi a instituţiilor de cultură competente, care să se implice mai mult în tot ceea ce se întâmplă în cultura românească. Nu ştiu cum ar trebui făcut, dar prea punem totdeauna în faţă, drept scuză, “economia de piaţă”. Iată că am ajuns până acolo încât elevi, drăguţi de altfel, doresc şi chiar cântă manele! În ceea ce mă priveşte, aduc în faţa publicului acel cântec vechi şi necomercial, care poate să te facă, prin text şi melodie, mai bun, mai blând, mai introspectiv. Astăzi, oamenii nu mai au timp să privească în adâncul sufletului lor, să vadă ce mai e pe acolo… Muzica etno încă ar fi acceptabilă, precum e de accesibilă, dacă interpreţii ar avea voce, dacă ar păstra linia melodică şi textul cântecului popular de la care au plecat. Nu mai spun (îi vede, de altfel, toată lumea) cum se îmbra-că şi cum se mişcă unii dintre ei. Şi George Enescu şi alţi mari compozitori au preluat din folclorul popoarelor lor, dar l-au îmbrăcat în haine alese cu cel mai mare respect.

- Ca profesoară cu decenii de experienţă la catedră, ce impresie vă lasă tinerii de azi, în comparaţie cu cei din generaţiile precedente?

- Tinerii de azi sunt la fel cu ceilalţi din generaţiile precedente, doar că trăiesc în alte condiţii, sunt mai stresaţi, sunt mai puţin supravegheaţi de către părinţi, sunt bombardaţi cu tot felul de influenţe la vârsta formării lor.

Cei care au un fundament educaţional puternic nu se vor lăsa influenţaţi de nimicuri. Şi aici e mare rolul familiei, al şcolii, al străzii, al televiziunii, al altor factori…

Aveam un vecin, care spunea: “Vai, toţi copiii sunt buni! De unde atâţia oameni răi?”…

- Folclorul se întemeiază pe rosturile unei lumi pe cale de dispariţie. Îndepărtarea de tradiţie influenţează în vreun fel societatea contemporană?

- Da. Popoarele vecine cu noi îşi caută folclorul în arhive. Am cântat într-un spectacol folcloric al copiilor, de 1 Iunie. Spunea o doamnă de la Sântana că la ei au venit japonezii să studieze fol-clorul românesc. Îndepărtarea de tradiţie e inevitabilă, într-un fel. Bine-ar fi s-o facem cât mai încet, iar cei ca mine, conştienţi de va-loarea vechimii în cântec şi a cântecului în vechime, să păstrăm tot ce e frumos şi vechi în arta populară, să transmitem tinerilor şi copiilor dragostea şi respectul pentru înaintaşi şi creaţiile lor. Sunt valori care ne dau identitate, alături de maica noastră, limba română.

Am construit în timp

- Ce mesaj transmiteţi iubitorilor de folclor autentic?

- Iubitorii de folclor autentic să transmită şi altora microbul dragostei lor, să facă loc în sufletul copiilor lor, pe lângă muzica mo-dernă, şi cântecului nostru popu-lar, cu care, de fapt, ne-am născut, fiecare, pre limba lui. Să-i pre-ţuiască, în continuare, pe inter-preţii valoroşi şi să fie foarte atenţi la textele care se vehiculează acum, unele destul de vulgare. Multe aş avea de spus, dar nu e loc şi timp. Poate cu altă ocazie.

- Dar tinerilor ce îşi pun speranţele într-o carieră în muzica populară, ce sfat le-aţi da?

- Vorbeşti de carieră în muzica populară? Noi, generaţia mea, n-am avut carieră. Noi am vrut să cântăm ce e mai frumos, cât mai frumos, să avem un repertoriu al nostru, mai frumos ca al altora. Apoi au venit şi recunoaşterea, şi succesul, dar am construit în timp… Tinerii de azi vor totul repede, acum. Eu i-aş sfătui să se apropie de arta populară cu dragoste şi respect, să nu se grăbească, să fie temeinici, să-şi adune cântecele de la cei care le mai ştiu, să nu aştepte să le vină totul pe tavă, să fie modeşti, să înveţe de la cei mai în vârstă lucrurile bune, să aibă simţul măsurii şi să nu uite că per aspera ad astra (“pe căi aspre către ste-le”)… Sau nu mai e valabil dicto-nul latin? Cer prea mult?

* Interviul a fost realizat cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a interpretei şi a apărut şi în cotidianul “Crişana” (12 iunie 2007).

—–afirmă Protosinghel MACARIE (Marius Dan) DRĂGOI, într-un dialog cu OCTAVIAN BLAGA—–

“Transilvania continuă să aibă zone folclorice încă neexplorate, mai ales în mirificul univers al colindelor, unde geniul creator al poporului român a excelat în fineţea gândirii şi dulceaţa expresiei. Părintele Protosinghel Macarie Marius-Dan Drăgoi este nu doar un împătimit al acestui domeniu de cercetare, dar şi un iscusit practicant în a descoperi sursele de informaţie folclorică, în arta de a întreba şi de a consemna ştiinţific ceea ce i s’a oferit prin viu grai.” (IPS Bartolomeu Anania)

- Deşi sunteţi teolog, aţi scris o monografie a comunei Spermezeu, dar şi mai multe studii etnologice despre această microzonă şi aţi adunat un bogat material folcloristic. Ce a propensat această deschidere a Dvs. spre cercetarea etnofolclorică?

- În anul 2000 am reuşit să prezint, ca lucrare de licenţă în teologie, monografia parohiei Spermezeu, ce a căpătat, ulterior, revizuită şi completată, forma unei cărţi intitulate: Spermezeu – străvechi sat românesc de la poalele Ţibleşului. Această lucrare monografică amintită de domnia voastră, închinată satului meu natal, a propensat de fapt această deschidere a mea spre cercetarea etnofolclorică. Cu toate că valorificasem în ea o parte din documentaţia etnografico-folclorică abundentă pe care am adunat-o, materialul rămas nepublicat îmi provoca prin cantitatea şi, mai ales, prin valoarea sa, regrete, încât m-am hotărât să reiau cercetările de teren pentru a-l aduna într-o colecţie distinctă. Am constatat astfel cu surprindere că, în ciuda interesului slab pe care îl stârnise altora, localitatea Spermezeu adăposteşte un vast tezaur de spiritualitate tradiţională. Intenţionam să arhivez colecţia la cunoscutul institut clujean de profil, dar directorul Arhivei de Folclor a Academiei Române, dl. prof. univ. dr. Ion Cuceu, m-a îndemnat să-mi continuu cu perseverenţă cercetările şi să încerc să editez o monografie folclorică, pe considerentul că există puţine lucrări de acest fel din zonele etnografice nord-transilvănene, lucrări aşteptate de prea multă vreme, unele rămase în manuscrise, altele îngropate în pagini de revistă sau în volume uitate. Culegerile mele de completare au durat mai bine de doi ani, în pregătirea a două volume care îmi doream să profileze monografia folclorică a satului meu natal şi care, după o muncă dificilă şi anevoioasă, au văzut lumina tipa-rului în anul 2005, la prestigioasa editură clujeană Limes, fiind intitulate: Folclor muzical din Spermezeu. Schiţă monografică şi Folclor poetic din Spermezeu. Texte rituale, epice, lirice et varia.

- V-aţi extins cercetările şi satele învecinate Spermezeului…

- În perioada cercetărilor mele la Spermezeu, spre a putea determina, în viitor, specificitatea şi dimensiunile repertoriilor, pe categorii, din subzona Ţibleş-Năsăud, m-am hotărât să-mi extind investigaţiile şi în satele învecinate, cu scopul de a înţelege şi aprofunda mai bine universul tradiţional al acestor aşezări deţinătoare de un vast tezaur de cultură populară. Astfel, la începutul lui iulie 2002, m-am oprit la Perişor, un sat la limita dintre două văi ce izvorăsc din Munţii Ţibleşului, Ilişua şi Zagra, unde am căutat mărturii etno-culturale în satul de baştină al străbunicului meu după tată, Roman Drăgoi, care s-a mutat în Spermezeu prin căsătorie, cândva la cumpăna secolelor XIX şi XX. Într-o duminică, am urcat dealurile în zorii zilei spre Perişor, pe jos, cu unchiul meu, Valer Drăgoi, cunoscut rapsod popular, care a cântat de multe ori alături de ceteraşii locali la jocurile de sărbători organizate în satele din zonă. Am luat parte la Sfânta Liturghie, iar după ce rostisem cuvântul de învăţătură, am făcut un apel de suflet sătenilor din Perişor, amintindu-le de dorinţa mea de a cunoaşte rădăcinile spiritualităţii româneşti din ceea ce ei mi-ar putea oferi. Am rămas la ei câteva zile şi m-am întors acasă cu una din cele mai bogate recolte folclorice. M-am îndemnat astfel, la a cerceta amănunţit, sat de sat, întreaga arie din cele două cunoscute zone folclorice: Năsăudul şi Lăpuşul.

- A fost, înţeleg, doar începutul…

- Am continuat cu Târlişua, satul în care s-a născut marele romancier Liviu Rebreanu, cu satele şi cătunele aparţinătoare, printre casele răsfirate până sub munte, pe care le-am străbătut zile de-a rândul. Am trecut apoi în Agrieş, Agrieşel şi Molişetul din proxi-mitatea zonei Lăpuş. Cercetarea a continuat, cu întreruperi fireşti, de câte ori puteam veni acasă la Spermezeu, până în 2003, când în viaţa mea a intervenit o schimbare fundamentală, prin călugărire şi hirotonia întru preot, îndepăr-tându-mă de zona folclorică pe care încercasem să o aprofundez. În acest răstimp, am făcut culegeri şi în satele de pe Valea Zagrei: Zagra, Poienile Zagrei şi Suplai, iar la graniţa cu zona Dealurile Dejului, în Breaza, Purcărete şi Negrileşti. Pe Valea Ţibleşului, cum este numită de localnici, am investigat: Borleasa, Sita, Hălmăsău, Dumbrăviţa, Pălti-neasa, Mireş, Căianul Mic, Căia-nul Mare, Dobric, Dobricel, Ci-ceu-Poieni, Ilişua şi Ciceu-Hăş-maş. Din cele aproape 30 de aşezări am reuşit să adun şi să donez Arhivei de Folclor a Acade-miei Române zeci de benzi de magnetofon cu sute şi sute de melodii şi de texte. Din acest vast material folcloric, care acoperă toate genurile şi speciile culturii tradiţionale, am reuşit până în prezent să public un volum de colinde care se intitulează: Ler Sfântă Mărie. Colinde de pe văile Ţibleşului, la editura mitropoliei noastre din Cluj, Renaşterea.

- IPS Bartolomeu Anania semnează un cuvânt de întâmpinare la două din cărţile Dvs. Bănuiesc că aţi beneficiat de un sprijin special din partea Domniei-Sale…

- Într-adevăr, cele mai alese sentimente de gratitudine se cuvin Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mi-tropolit Bartolomeu care m-a încu-rajat şi m-a sprijinit în toate demer-surile mele de cercetare a culturii noastre tradiţionale. A avut bună-voinţa să-mi scrie şi câte un cuvânt de binecuvântare la două dintre volumele mele. În perioada inves-tigaţiilor mele desfăşurate în zona Ţibleşului, eram secretarul de cabinet al Înalt Prea Sfinţiei Sale. Să nu uităm faptul că Bartolomeu Valeriu Anania, ca om de cultură deplin ce este, a ştiut să preţuiască valoarea şi importanţa civilizaţiei tradiţionale româneşti, cu toate comorile şi frumuseţile acesteia, la care face deseori referiri în crea-ţiile literare ale Înalt Preasfinţiei Sale. Ne gândim în primul rând la poemele sale dramatice care au la bază mitul, acest “nucleu existen-ţial” din care s-a născut folclorul.

- Consideraţi că aţi adunat tot ce se putea aduna în materie de folcloristică din microzona studiată?

- Nicidecum, folclorul este ine-puizabil. La fiecare nouă descin-dere în teren descopăr aspecte ine-dite ale repertoriilor pe categorii folclorice.

- Intenţionaţi să mai studiaţi microzona sub aspect etnofolcloric?

- Desigur, zona fiind atât de puţin cercetată de specialişti, merită efortul de investigare pe care l-am făcut până acum, iar în viitor, în funcţie de posibilităţi, voi încerca să valorific şi să aprofundez şi alte părţi ale unei monografii a văii Ţibleşului.

- Ce influenţă are oraşul, “modernizarea”, în general, asupra satelor de pe Valea Ţibleşului, asupra satului tradiţional românesc?

- De-a lungul vremii, în lumea ţărănească de dinaintea industrializării şi a urbanizării, tineretul era acel segment social al satului care asigura perpetuarea valorilor tradiţionale. O serie de datini şi obiceiuri “moştenite din bătrâni” erau preluate de tineri, şi, ceea ce este foarte important, practicate de aceştia, care le trasmiteau la rândul lor, ca pe nişte fenomene vii generaţiilor succesive. Începând cu jocurile şi povestirile pentru copii, continuând cu foclorul muzical, ori cu jocurile şi dansurile tradiţionale, cu şezătorile, clăcile ş. a. m. d., toate acestea precum şi o serie numeroasă de alte componente ale culturii tradiţionale ţineau de modul predilect de manifestare al tinerelor generaţii de la sat. Se asigura astfel, în linii mari, continuitatea generaţională în transmiterea culturii populare, pe lângă care trebuie adăugată reelaborarea, îmbogăţirea permanentă a creaţiei tradiţionale, prin aportul fiecărei generaţii. Fenomenul de moder-nizare a rupt această funcţio-nalitate a tradiţiei între generaţii, şi, şcoala ca şi migrarea spre oraş a tinerilor din lumea rurală a făcut ca tinerele generaţii să difere tot mai mult faţă de cele mature, sub raportul aşteptărilor şi al modului de manifestare în plan cultural. Oraşul va imprima o altă identitate culturală nu doar celor veniţi din lumea rurală, ci şi satului însuşi, fiind demonstrat astfel faptul că hinterlandul rural al unui oraş îşi diminuează din zestrea specifică de tradiţii, habitudini şi mod de viaţă, preluându-le voit sau involuntar pe cele urbane. Astfel, lumea rurală din România începu-tului de secol XXI, prezintă, sub raport cultural de ansamblu, un melanj al tradiţiei amestecate cu varii influenţe culturale urbane.

- Tineretul rural abandonează tradiţia…

- Căderea regimului comunist şi începutul tranziţiei spre… inte-grarea europeană a reorientat, în mod vizibil şi manifest, opţiunile românilor spre cultura şi civi-lizaţia occidentală, în toate sen-surile: economic, politic, cultural. Relaţia tineretului rural cu tradiţia a intrat şi ea, în mod inevitabil, într-o nouă dinamică. Şansele şi posibilităţile de studiu şi de împli-nire profesională, ca şi presiunea precarităţii materiale atrag, în ultimii 17 ani, tinerii tot mai depar-te de orizontul satului, spre oraş şi spre ţările dezvoltate ale Euro-pei Occidentale, şi chiar şi peste Ocean. Acesta este unul din feno-menele cele mai vizibile ale tranziţiei româneşti post-decem-briste, abandonarea de către generaţiile tinere a spaţiului rural de origine şi căutarea unui traiect profesional pe alte coordonate, fenomen care a luat proporţiile unei adevărate depopulări a satelor. Odată cu satul sunt lăsate, cel puţin parţial, în urmă, şi valorile tradiţiei: tinerii plecaţi de la ţară îşi vor asuma noile identităţi culturale ale spaţiilor de adopţie. Vocile mai alarmiste sunt de pă-rere că avem de-a face cu o ade-ărată “abandonare” a tradiţiei de către tineretul rural, care se raliază cu fervoare culturii de tip urban, chiar dacă aceasta este nu de puţine ori incomparabil inferioară culturii tradiţionale autentice. Este stranie, de pildă, preferinţa tine-retului rural pentru manele, în timp ce adepţii foclorului muzical autentic se diminuează numeric. Sigur este însă faptul că, în condiţiile actuale, tradiţia îşi subţiază, înainte de toate, suportul său demografic, uman: locuitorii satelor, ţăranii autentici, sunt tot mai puţini şi, în al doilea rând, “invazia” culturii mediatice, reprezentată de televiziune, în lumea rurală, acţionează ca un factor coroziv asupra manifestărilor culturale tradiţionale.